Motivarea CCR în cazul restanțelor magistraților: Guvernul nu își poate invoca propria culpă pentru a evita plata datoriilor, dar judecătorii Curții sunt divizați asupra limitelor puterii judecătorești
Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat motivarea deciziei prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea fostului premier Ilie Bolojan privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în disputa privind plata drepturilor salariale restante ale magistraților. Documentul scoate la iveală o fractură de viziune în interiorul Curții: în timp ce majoritatea judecătorilor sancționează încercarea Executivului de a transforma CCR într-o instanță de apel, trei judecători — inclusiv președinta Curții, Simina Tănăsescu — avertizează că instanțele nu pot forța o rectificare bugetară și nu se pot substitui Parlamentului și Guvernului.
Argumentul majorității: Guvernul nu poate eluda justiția invocând propriile reguli nerespectate
În esență, majoritatea judecătorilor constituționali a stabilit că Executivul a încercat să folosească procedura conflictului constituțional pentru a bloca executarea unei hotărâri judecătorești și pentru a se sustrage obligațiilor stabilite prin titluri executorii.
Litigiul a pornit după ce ÎCCJ, în calitate de ordonator principal de credite pentru instanțe, a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor, solicitând fondurile necesare achitării restanțelor salariale scadente în 2026. Prin Sentința civilă nr. 141 din 5 mai 2026, Curtea de Apel București a obligat Executivul să facă demersurile bugetare pentru alocarea integrală a banilor — inclusiv prin rectificare bugetară — sub sancțiunea unor penalități de 1% pe zi de întârziere.
CCR subliniază în motivare (paragraful 98) că acest conflict a pornit chiar de la faptul că Guvernul nu și-a respectat propriul calendar de eșalonare a plăților, stabilit unilateral prin ordonanțe de urgență și hotărâri de Guvern. Invocând principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu își poate invoca propria culpă în apărare), Curtea arată că problema nu este dreptul statului de a eșalona plăți, ci refuzul de a respecta regulile pe care el însuși le-a impus.
Mai mult, judecătorii precizează că nemulțumirile Guvernului — legate de calificarea cauzei ca urgentă, termenul de executare, penalitățile sau modul de aplicare a legilor finanțelor publice — țin exclusiv de legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești. Acestea pot fi analizate doar de instanțele superioare (prin recursul aflat pe rolul ÎCCJ), nu de CCR, care nu are competența de a reforma deciziile instanțelor de judecată.
Ce a susținut Guvernul Bolojan: risc de blocaj financiar și 48 de milioane de lei penalități pe zi
În sesizarea sa, fostul premier Ilie Bolojan a argumentat că ÎCCJ și-a depășit atribuțiile constituționale, intrând pe terenul exclusiv al Guvernului și Parlamentului în materie bugetară. Executivul a invocat art. 138 din Constituție, subliniind că nicio cheltuială nu poate fi aprobată fără sursă de finanțare și că doar Guvernul are imaginea de ansamblu asupra resurselor macroeconomice.
Potrivit calculelor Executivului, obligația de a suplimenta bugetul cu aproximativ 4,8 miliarde de lei ar fi afectat grav arhitectura bugetară, riscând să ducă la majorarea deficitului, tăieri de la alte sectoare sau creșteri de taxe. În plus, penalitatea de 1% pe zi de întârziere s-ar fi tradus într-o povară de circa 48 de milioane de lei zilnic, creând un mecanism financiar paralel în afara procedurilor constituționale. Guvernul a mai invocat și statutul său interimar, după adoptarea moțiunii de cenzură din 5 mai 2026, care îi limita atribuțiile la administrarea treburilor curente.
Dezacordurile din interiorul CCR: opinii separate și o opinie concurentă
Decizia nu a fost luată în unanimitate, motivarea incluzând poziții nuanțate și critici directe la adresa modului în care a acționat Înalta Curte:
- Opinia separată a președintei CCR, Simina Tănăsescu, și a judecătorului Dacian-Cosmin Dragoș: Cei doi au considerat că sesizarea trebuia admisă. Ei acuză ÎCCJ că a făcut o confuzie gravă între rolul său de instanță judecătorească (care apără drepturi subiective) și calitatea administrativă de ordonator principal de credite (supus regulilor bugetare). Cei doi judecători amintesc că Parlamentul a fost cel care, prin amendamente la bugetul pe 2026, a diminuat sumele prevăzute inițial de Guvern pentru aceste plăți. Invocând jurisprudența CEDO (cauza Pușcașu și alții împotriva României), Tănăsescu și Dragoș arată că, deși statul are obligația de a plăti datoriile, stabilirea priorităților bugetare și a modalității de alocare a resurselor aparțin exclusiv puterilor executivă și legislativă, iar o instanță nu poate impune prin hotărâre o rectificare bugetară.
- Opinia separată a judecătoarei Laura-Iuliana Scântei: A susținut, de asemenea, că sesizarea trebuia admisă pe fond, astfel încât CCR să poată analiza dacă prin acțiunea sa ÎCCJ a comis o ingerință neconstituțională în competențele Guvernului și ale Parlamentului.
- Opinia concurentă a judecătorului Asztalos Csaba-Ferenc: Acesta a fost de acord cu respingerea sesizării ca inadmisibilă, dar din alte motive decât majoritatea. El a apreciat că demersul premierului demis a fost prematur, deoarece procesul era încă în desfășurare (în faza de recurs), iar CCR nu poate interveni într-un litigiu concret pendinte. Totuși, Asztalos a avertizat că principiul separației puterilor în stat rămâne valabil, iar ÎCCJ avea obligația să își corecteze singură eventualele derapaje în cadrul recursului, pentru a nu crea o "paradigmă juridică neconstituțională" prin intervenția instanțelor în politica bugetară.

