Profesorul român: creatorul neplătit al unui sistem care nu funcționează
În România, a fi profesor înseamnă mult mai mult decât a preda. Înseamnă să fii autor, editor, grafician, tehnician IT, psiholog, mediator, administrator și, uneori, pompier de serviciu într-un sistem care se clatină. Cerințele cresc, resursele lipsesc, iar responsabilitatea este aruncată exclusiv pe umerii cadrelor didactice.
Un profesor produce totul: fișe, teste, caiete de practică, materiale online și fizice
În fiecare zi, profesorul este obligat să creeze materiale noi pentru fiecare clasă, pentru fiecare nivel, pentru fiecare elev. Fișe personalizate, teste diferențiate, caiete de practică, prezentări digitale, resurse pentru platforme online, portofolii, proiecte. Toate acestea sunt cerute de școli, inspectori, părinți și elevi.
Dar nimeni nu oferă nimic.
Nu există pachete de lecții, caiete de lucru, teste standardizate, resurse digitale obligatorii. Nu există imprimante funcționale, hârtie, toner, acces la platforme moderne. Profesorul lucrează pe laptopul propriu, cu imprimanta proprie, pe timpul propriu.
Ministerul nu oferă materiale complete. De ce?
Sistemul educațional românesc funcționează pe o premisă greșită: "Profesorul trebuie să adapteze."
Adaptarea a devenit justificarea perfectă pentru lipsa de resurse. Curriculumul este general, vag, iar materialele auxiliare lipsesc aproape complet. În loc să existe un set național de resurse, profesorul este obligat să inventeze totul.
Aceasta nu este autonomie profesională. Este transfer de responsabilitate.
Cine plătește munca profesorului?
Răspunsul este simplu și dureros: nimeni.
Elaborarea materialelor nu este plătită, nu este normată, nu este recunoscută. Nu apare în fișa postului, nu este compensată prin timp sau resurse. Este muncă voluntară, obligatorie, impusă de sistem.
Profesorul este singurul angajat din România care își produce singur instrumentele de lucru.
Comisiile de elaborare a curriculumului – muncă voluntară, neplătită
Ministerul nu are echipe interne dedicate pentru producerea materialelor. De aceea, creează comisii formate tot din profesori. Voluntari. Neplătiți. Suprasolicitați. Folosiți ca forță de muncă gratuită.
Comisiile ar trebui să creeze resurse pentru toți profesorii. În realitate, produc puțin, rar și insuficient, pentru că nu există finanțare, timp sau infrastructură.
Tânărul absolvent devenit profesor – fără șanse reale
Un debutant intră în sistem fără materiale, fără ghiduri, fără mentorat real. I se cere să creeze totul de la zero. I se spune să se descurce. Este aruncat în clase cu programe stufoase, cerințe administrative și presiune constantă.
Nu este surprinzător că jumătate dintre debutanți părăsesc profesia în primii cinci ani. Nu pentru că nu sunt buni, ci pentru că sistemul îi abandonează.
Educația românească se sprijină pe creativitatea neplătită a profesorilor
Profesorul român este pilonul educației, dar este tratat ca o resursă infinită, gratuită, disponibilă oricând. Creează pentru că statul nu creează. Improvizează pentru că sistemul nu oferă. Salvează situații pentru că altfel nu are cine.
Educația funcționează datorită profesorilor.
Dar profesorii funcționează la limita epuizării.