RO‑ALERT spune „rămâneți 90 de minute în adăpost”. Ce fac școlile? Cine anunță că amenințarea s-a încheiat?
În ultimele zile, școlile din România au primit mesaje RO‑ALERT cu formulări precum:
"Alarmă aeriană (drone). Rămâneți în adăposturi timp de 90 de minute."
Pentru populație, instrucțiunea este clară.
Pentru școli, însă, ea ridică probleme majore: unde sunt adăposturile? cine decide deplasarea copiilor? cum știm că alerta s-a terminat?
Documentul transmis de Departamentul pentru Situații de Urgență către Ministerul Educației oferă câteva recomandări, dar deschide și o discuție esențială: școlile nu au proceduri operaționale clare pentru astfel de situații.
1. Ce înseamnă "rămâneți 90 de minute în adăpost" într-o școală?
Majoritatea unităților de învățământ din România:
- nu au adăposturi de protecție civilă,
- nu au beciuri accesibile elevilor,
- nu pot deplasa sute de copii pe scări înguste fără risc de accidentare,
- nu au personal instruit pentru scenarii de alarmă aeriană.
Așadar, instrucțiunea RO‑ALERT, deși corectă pentru populație, nu este aplicabilă în mod direct în mediul școlar.
Documentul DSU recomandă ca școlile să identifice "spații sigure", dar nu definește:
- criteriile de siguranță,
- responsabilul care validează aceste spații,
- modul de deplasare al copiilor,
- procedura pentru elevii cu dizabilități,
- protocolul pentru clasele aflate la etajele superioare.
2. Ce face profesorul în cele 90 de minute?
În lipsa unei proceduri oficiale, profesorul se află într-o situație imposibilă:
- nu poate evacua elevii fără ordin de la conducerea școlii,
- nu poate improviza adăposturi,
- nu poate lăsa copiii să plece acasă,
- nu poate crea panică,
- nu poate verifica dacă spațiul ales este cu adevărat sigur.
Documentul DSU spune că elevii nu trebuie să părăsească sala de clasă până la încetarea alertei.
Dar dacă sala are pereți de sticlă?
Dacă este la etajul 3?
Dacă nu există niciun loc mai sigur?
Profesorul rămâne singurul responsabil în fața copiilor, fără instrumente reale.
3. Cum știe școala că amenințarea s-a încheiat?
Aceasta este întrebarea critică.
RO‑ALERT transmite începutul alertei.
Dar cine transmite sfârșitul?⁉️
În prezent:
- nu există un mesaj RO‑ALERT de "încetare a pericolului",
- nu există o linie directă între ISU și directori,
- nu există un protocol de confirmare,
- nu există un sistem de notificare internă pentru școli.
Așadar, școala nu are un mecanism oficial prin care să știe că:
- amenințarea a trecut,
- elevii pot fi mutați,
- părinții pot veni,
- orele pot fi reluate.
În lipsa unei comunicări clare, profesorii și directorii sunt obligați să ghicească momentul în care pericolul a trecut, ceea ce este inacceptabil într-o situație de urgență?
4. Ce ar trebui să existe?
Pentru ca școlile să poată aplica corect mesajele RO‑ALERT, este necesar:
- Un protocol național pentru unitățile de învățământ, diferit de cel pentru populație.
- Mesaje RO‑ALERT dedicate școlilor, cu instrucțiuni adaptate mediului educațional.
- Un sistem de comunicare directă între ISU și directori, pentru confirmarea încetării pericolului.
- Spații de adăpostire validate oficial, nu improvizate.
- Instruirea cadrelor didactice pentru scenarii de alarmă aeriană.
- Exerciții periodice, nu doar recomandări generale.
5. Școlile au nevoie de reguli clare, nu de improvizație.
Mesajele RO‑ALERT sunt utile și necesare.
Dar aplicarea lor în școli, fără proceduri clare, poate genera:
- panică,
- confuzie,
- decizii greșite,
- riscuri pentru copii.
Întrebarea rămâne deschisă și urgentă:
⁉️Dacă RO‑ALERT spune "rămâneți 90 de minute în adăpost", ce face o școală care nu are adăpost?
Și cine îi spune că pericolul s-a încheiat?
Până la elaborarea unui protocol oficial, profesorii și directorii sunt puși în situația de a gestiona singuri o alertă națională, fără instrumente reale.