Educație

În școli, comportamentele elevilor sunt influențate de mediul social, de presiunea grupului și de modul în care adulții gestionează situațiile tensionate. Fenomenul de intimidare a devenit tot mai vizibil, iar consecințele sale afectează profund dezvoltarea emoțională a copiilor și adolescenților. Acest tip de comportament apare atunci când un elev...

În ultimii ani, dirigintele a devenit una dintre cele mai vulnerabile figuri din sistemul educațional. Nu din cauza elevilor, ci din cauza unor părinți care confundă rolul școlii cu un serviciu personalizat, în care profesorul trebuie să se ocupe exclusiv de copilul lor, ignorând regulile, colectivul și limitele profesionale.

Municipiul Vaslui a fost, pe 17 septembrie, scena unei acțiuni de amploare desfășurate de polițiști, jandarmi și polițiști locali, în cadrul unei campanii menite să crească siguranța elevilor și să combată fenomenul absenteismului școlar. Forțele de ordine au verificat zonele din apropierea a 14 unități de învățământ, acțiunea fiind coordonată de...

Săptămâna aceasta, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au desfășurat o serie de activități preventiv‑educative în rândul elevilor de la Liceul cu Program Sportiv și Colegiul Economic "Anghel Rugină" din municipiu. Întâlnirile au avut ca obiectiv principal creșterea nivelului de informare și responsabilizare a tinerilor în fața...

Dincolo de ora de dirigenție din orar, dirigintele este pivotul administrativ, emoțional și educațional al clasei, persoana care ține legătura cu elevii, părinții, profesorii, instituțiile și comunitatea.

În fiecare toamnă, odată cu depunerea dosarelor pentru bursele școlare, în cancelariile din România se repetă aceeași scenă: diriginți copleșiți de hârtii, profesori fără pregătire economică puși să analizeze documente fiscale și câțiva profesori de economie suprasolicitați, transformați în "departament financiar" al școlii.