La mijlocul secolului al XIX‑lea, Vasluiul era un târg liniștit, cu puține instituții publice și fără un loc dedicat îngrijirii bolnavilor. Oamenii se tratau acasă, după puteri, iar cazurile grave erau trimise spre Iași, dacă familia avea mijloacele necesare. În această realitate, un singur om a decis că orașul merită mai mult.